Archive for Uncategorized

Reuniune de proiect în Polonia în perioada 6.12.2009-12.12.2009

În perioada 6.12.2009 -12.12.2009 a avut loc reuniunea de proiect în Polonia, şcoala gazdă fiind Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce. Din cadrul scolii „Vasile Lucaciu ”din Carei, la acest eveniment au participat profesorii : prof. Mocanu Alina, înv. Kollo Angela.

Programul întâlnirii pe parcursul celor 6 zile a cuprins :

În 6 decembrie 2009 a avut loc prima reuniune de proiect în oraşul Kielce din Polonia unde s-au stabilit coordonatele activităţii ce urmează să se desfăşoare în Polonia.

În 7 decembrie 2009 ne-am deplasat în Daleszyce având loc prima vizită oficială în biroul primarului . S-au discutat aspecte manageriale, demografice, administrative, oportunităţile sistemului educaţional implementat în oraşul Daleszyce. Introducerea a fost făcută de către directorul şcolii Dl. Tomasz Pleban, un consilier local cât şi primarul oraşului. S-au oferit de către coordonatori cadouri tradiţionale. Apoi ne-am deplasat la şcoala parteneră Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce, şcoală primară şi gimnazială unde am fost primiţi la intrare de o formaţie de muzică tradiţională. S-a vizitat fiecare sală de clasă, laborator, bibliotecă, sala de sport şi am făcut cunoştinţă cu colectivul de cadre didactice al şcolii. Elevii şi-au prezentat portofoliile, colecţiile de informaţii despre şcolile implicate în proiect iar coridorul era împânzit cu imagini şi obiecte aduse din mobilităţile anterioare. Am participat la o lecţie interdisciplinară de istorie şi geografie având ca temă asemănările arhitecturii din ţările participante la proiect, lecţie pe care propunem să o implementăm şi la noi în curriculum la decizia şcolii. Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Departamentului de Management Educaţional din Kielce şi s-au schimbat impresii, s-au pus întrebări, etc. Am vizitat o şcoală cu cerinţe educative speciale „ Educational Centre“ din Kielce şi Şcoala privată AWAS. S-a intrat în fiecare clasă, laborator, cabinet, s-a participat la o oră de biologie şi una de chimie în şcoala privată, s-a vorbit cu elevii, s-au schimbat emailuri şi adrese, am luat la cunoştiinţă metodele de învăţare utilizate la clasă. Următoarea reuniune a avut loc în sala de şedinţe a Centrului Cultural din Daleszyce unde fiecare echipă a prezentat un cântec modern şi unul tradiţional din ţara sa. Noi am prezentat formaţia şcolii şi pe Laura Bakk împreună cu fraţii care a interpretat o melodie din folclorul codrenesc. La sfârşitul întâlnirii am ascultat orchestra de elevi ai şcolii Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce , „ The Bass Orchestra“ şi câteva dansuri pregătite de profesoara de dans a şcolii.

În 8 decembrie reuniunea de proiect a avut loc în faţa mănăstirii Holy Cross, a urmat platoul „ Goloborza“ unde geografia locală ne-a adus în faţa unei eroziuni eoliene de proporţii. Am admirat arhitectura poloneză de pe strada Sienkiewicza şi am participat la o oră de istorie în Palatul Episcopal din Kielce după care am ascultat cântece tradiţionale poloneze în faţa catedralei din Kielce. Atelierele de lucru unde au participat toţi reprezentanţii şcolilor participante la proiect s-au organizat la Casa de cultură, în sala de festivităţi. Tot aici am asistat la un moment artistic prezentat de trupa de dans a şcolii Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce „ Crystals-Group“

În 9 decembrie s-au ţinut lecţii de istorie şi geografie în Cracovia la Royal Castle, Catedrala Wawel, Palatul Episcopal, în faţa geamului papal, s-a vizitat Biserica Sfântul Apostol Petru şi Pavel, Biserica Mariacki şi piaţa Sukiennice renumită în varietatea de lucruri manuale „ handicrafts“, bijuterii, artă culinară poloneză. Am făcut cunoştinţă cu o parte din profesorii Universităţii Quarter- Colegiul Maius şi Colegiul Novum, cu numeroşi studenţi polonezi, am fost introduşi în sălile de clasă şi în laboratoare, colegii noştrii şi ghidul nostru prezentându-ne istoria Universităţii cât şi numeroase personalităţi poloneze care au studiat aici.

Următoarele ateliere de lucru au fost în mina de sare „ Wieliczka“ unde am descoperit o acustică impresionantă pentru cântecele noastre tradiţionale urmând să ne deplasăm în Castelul Ksiaz pentru o oră de istorie, cât şi pentru arta culinară poloneză preparată cu carne de bizon din rezervaţia pe care o deţine.

În 10 decembrie ne-am deplasat la situl arheologic „ Krzemionki Opatowskie“, muzeu de arheologie şi rezervaţie cu numeroase galerii subterane. Am obţinut pliante, informaţii pe care le vom folosi în cadrul orelor de geografia Europei, cls a VI a. Am poposit mai târziu în oraşul medieval Sandomirez, asemănător din punct de vedere al arhitecturii cu Sighişoara, am vizitat catedrala, centrul vechi, Opatowska Gate, cât şi castelul Kurozweki.

În 11 decembrie am vizitat Biserica din Daleszyce, arhitectura străzilor din Daleszyce, am participat la şcoala Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce la ateliere (workshop) de îndemânare cu artista locală Teresa Klimczak, au avut loc întâlniri ale coordonatorilor de proiect, s-a prezentat sistemul educaţional polonez şi am vizitat Liceul de juniori din Daleszyce. Elevii şcolii partenere ne-au încântat cu sceneta în limba engleză „ The Little Prince“ şi cu numeroase momente artistice. Mai apoi ne-am mutat în pădurea de lângă oraşul Daleszyce unde împreună cu primarul, consilieri locali, pădurari, elevi, profesorii de la şcoala parteneră am plantat un brad. Am încheiat ziua prin participarea noastră la un moment artistic pregătit de Casa de cultură a oraşului Daleszyce şi de către Casa de cultură a oraşului Kielce, având ca principal subiect dansurile şi cântecele tradiţionale poloneze. S-au oferit certificatele de participare la reuniunea de proiect din Polonia de la şcoala Szkola Podstawowa im Soltysiaka „ Barabasza“ din Daleszyce în prezenţa colegilor, elevilor şcolii, reprezentanţilor părinţilor şi primarul oraşului.

În 12 decembrie delegaţiile participante şi-au luat rămas bun după o reuniune de proiect a coordonatorilor.

Întorşi în şcoală, echipa de cadre didactice care a participat la mobilitatea din Polonia- Daleszyce a organizat activitatea de diseminare a mobilitatii. Cei prezenti au vizionat prezentarile in PowerPoint, au consultat pliantele si materialele aduse de echipa de cadre didactice, au pus intrebari, au facut fotografii. O parte din materialele prezentate au fost expuse si la Coltul Expo Comenius din CDI -ul şcolii, respectiv în sala de proiecte. S-au adus scrisori şi felicitări făcute de elevii şcolilor implicate în proiect urmând să stabilim videoconferintele în care elevii noştrii să vorbească între ei.

Scopurile acestei mobilităţi au fost pe deplin atinse iar rezultatele diseminate.

 

Lasă un comentariu

Reuniune de proiect în Germania în perioada 14.06.2009-20.06.2009

În perioada 14.06.2009 -20.06.2009 a avut loc reuniunea de proiect în Germania, şcoala gazdă fiind Siegerland-Schule din Berlin. Din cadrul scolii „Vasile Lucaciu ”din Carei, la acest eveniment au participat profesorii : prof. Mocanu Alina, prof. Ioan Nicoleta, prof. Horvath Anton, prof. Nagy Agneta.

Programul întâlnirii pe parcursul celor 6 zile a cuprins :

În 14 iunie s-a ajuns la Berlin având o reuniune de proiect în vederea stabilirii activităţilor programate. Mai târziu am studiat arhitectura străzii “ Spandau Westerwaldstrase”, stradă unde este poziţionată şi şcoala parteneră nouă.

În 15 iunie s-a vizitat Siegerland-Grundschule. Ne-au primit în hol elevii formaţiei de tobe „ Drum“ din clasa a 6 C şi s-a făcut o scurtă introducere prin intermediul videoproiectorului în identitatea şi profilul şcolii „ Identity profile of Siegerland-School “ de către directorul şcolii Dl. Christoph Schubert. S-a vizitat sala profesorală, prilej de a ne cunoaşte colegii, profesorii şcolii partenere. Am asistat în sala de şedinţe a şcolii la un program artistic, un moment muzical, dansuri, poezii şi o scurtă scenetă, prezentat de către elevii şcolii Siegerland-Grundschule. A avut loc o întâlnire oficială la care coordonatorii de proiect au făcut cunoştinţă cu D-na Hanke-consilier local, Dl Haroldt-consilier cu probleme educative cât şi cu directorul şcolii Dl. Christoph Schubert. S-a discutat despre problemele şcolii, asemănări cât şi deosebiri , am schimbat impresii şi am promis toţi reprezentanţii celor nouă şcoli implicate în proiect că vom rămâne parteneri şi după finalizarea activităţilor propuse. S-au vizitat clasele de elevi fiind acompaniaţi de profesorii şcolii. Am luat cunoştinţă cu procesul instructiv educativ din şcoală, condiţiile lor materiale, dotările şcolii şi am fost introduşi în fiecare clasă, laborator, cabinet, bibliotecă, sală de sport, curtea şcolii. Mai târziu am participat la o lecţie de engleză susţinută de prof. Anton Cristian Horvath ( din delegaţia şcolii « Vasile Lucaciu » din Carei) la clasa de elevi 6 C, sala 136. Menţionăm că cele două şcoli, “ Vasile Lucaciu” din Carei şi Siegerland-Grundschule din Berlin au organizat câteva videoconferinţe prin care elevii clasei a VIII A de la Şcoala “ Vasile Lucaciu” au conversat cu elevii de la Siegerland-Grundschule din Berlin prin intermediul programului Skipe. Lecţia susţinută a utilizat metode moderne , fiind interactivă şi de succes. S-a vizitat parcul cu gazon şi iepuraşi cât şi Complexul “ Arcaden”. La ultima reuniune de proiect din ziua respectivă s-au prezentat pictori renumiţi din fiecare ţară în limba engleză cât şi în limba maternă, în sala de şedinţe a şcolii. Delegaţia şcolii noastre l-a prezentat pe pictorul Lazin Csaba, preşedintele Asociaţiei Provinciaart din Carei cât şi profesor de desen în Şcoala “ Vasile Lucaciu” din Carei. Întreaga prezentare, atât a noastră cât şi a celorlalte şcoli se regăseşte în produsul final. Fiecare delegaţie a oferit suveniruri tradiţionale partenerilor de proiect.

 În 16 iunie s-a vizitat Liceul Martin Buber şi Şcoala Specială unde sunt instituţionalizaţi cei mai mulţi elevi cu cerinţe educative speciale din Spandau-Berlin. Am intrat în fiecare clasă de elevi, am vizitat laboratoarele, cabinetele de artă, tehnologii, sala de teatru a liceului , grădina, sala de sport, cantina liceului şi a Şcolii Speciale avându-i ghid pe directorul Liceului Martin Buber, Dl. Kreklau şi pe directorul Şcolii Speciale D-na Klein. Alături de noi au fost şi doamnele profesoare : Christiane Meisenburg şi Sinnecker. S-au discutat aspecte ale învăţământului liceal, special, educaţia elevilor cu cerinţe speciale, administraţie, regulamente de ordine interioară, finanţări extrabugetare şi autofinanţări, metode utilizate la clasă, aspecte de disciplină, etc. A urmat Casa Generaţiilor unde autorităţile locale ne-au prezentat proiectele lor şi unde noi ne-am îmbogăţit cu numeroase idei “ Mehrgenerationenhaus” din Spandau. Istoria, religia şi arhitectura ne-a urmărit paşii peste tot. Ne-am îndreptat spre bisericile din Berlin (Kaiser Wilhelm Gedachtniskirche)- biserică memorială şi spre expoziţia “ Story of Berlin” . Arhitectura am studiat-o şi admirat-o de pe Bulevardul Kurfurstendamm. Colegii noştrii din Berlin ne-au invitat la celebrul “ Curry Wurst”, tipic berlinez în “ Adenauer Plaz ”. Mijloacele de transport din Berlin ne-au fost prezentate pe rând, mai întâi autobusele, apoi metroul apoi trenul.

În 17 iunie  reuniunea de proiect a început la Stadionul Olimpic, o construcţie impresionantă unde am vizionat un film documentar istoric, o expoziţie cu fotografii vechi şi documente istorice , am făcut poze din turnul stadionului. Colegii noştrii din Berlin ne-au prezentat gara « Berlin Hauptbahnhof „ una din cele mai faimoase din Europa, un colos impresionant, apoi ne-au explicat de-a lungul râului Spree elemente de geografie locală, primăria, «  Holocaust Denkmal » ( Muzeu memorial dedicat Holocaustului). Pentru a cunoaşte mai bine oraşul, am vizitat câteva locuri încărcate de istorie, arhitectură şi modern : Kultur Forum, Kurfurstendamm, Unter den Linden, Gendarmenmarkt, Checkpoint Charlie, Museumsinsel, cât şi unul dintre cele mai faimoase muzee de arheologie « Pergamon Museum ».

În 18 iunie au avut loc ateliere de lucru la «  Gardening School », o şcoală ecologică cu program relaxant în care elevii de la Siegerland-Grundschule îşi petrec timpul liber şi pauzele, învaţă sa-şi amenajeze grădinile, să protejeze natura, să mănânce produse ecologice, asemănător programului «  şcoală după şcoală » ,elevii cei mici au piste de biciclete şi învaţă semnele de circulaţie în curtea acestei şcoli. Apoi am avut o întâlnire oficială cu guvernatorul J. Voigt, cea mai înaltă reprezentare managerială a oraşului şi cu primarul K. Birkholz. S-a discutat despre administraţie, istorie, şcoala parteneră, aspecte sociale, demografice, aspecte urbanistice, şedinţe de consilii, politică, comunitate, etc. Următoarea reuniune de proiect a avut loc în incinta fortăreţei renascentiste «  Spandauer Zitadelle » unde elevii şcolii Siegerland-Grundschule îşi desfăşoară activitatea de încheiere a anului şcolar, un loc extrem de pitoresc şi cu o acustică de invidiat, în care colegii noştrii din Germania ne-au susţinut un scurt moment muzical. Pentru orele de religie pe care le implementăm la şcoală am poposit şi la Biserica catolică din oraş « St. Marien im Behnitz » pe care o parte din colegii noştrii din Germania o frecventează. Partea economică a acestui oraş care se reflectă în viaţa elevilor şcolii partenere ne-a fost prezentată de directorul şcolii Dl. Christoph Schubert, după care am vizitat fabrica de bere «  Brauhaus Spandau ». Toţi partenerii de proiect am participat la serbarea Şcolii Siegerland-Grundschule care a fost încărcată cu tradiţii, dansuri populare, moderne, costumaţie deosebită cât şi un comportament exemplar al eleviilor. Am schimbat impresii şi am discutat cu reprezentanţii părinţilor elevilor acestei şcoli.

În 19 iunie reuniunea de proiect a avut loc la Potsdam unde ne-am deplasat cu trenul.  Pentru o bună informare a noastră s-a făcut un tur panoramic cu „ Double Decker Bus“. S-a ales oraşul Potsdam deoarece este un oraş istoric cu un centru rusesc, aici sunt numeroase vestigii de pe vremea lui Frederick William I şi Frederick cel Mare, o arhitectură clasică şi cele mai faimoase grădini din Germania, din obiectivele vizitate se numără : Brandenburg Gate, Hunter Gate, Nauen Gate, Dutch Quarter şi Muzeul filmelor, biserica Sf. Nicolai, podul Glienicker, Palatul Cecilienhof şi Alexandrowka, Palatul Sanssouci şi parcul, Moschea. S-au achiziţionat numeroase informaţii, pliante pentru orele de isorie şi s-au făcut numeroase poze. Următoarea reuniune de proiect a avut loc la şcoala parteneră unde s-a făcut o evaluare a activităţilor desfăşurate în mobilităţile anterioare  ( România, Turcia, Letonia) cât şi pe parcursul şederii noastre în Germania. S-au quantificat datele necesare atingerii obiectivelor proiectului nostru. Am petrecut câteva ore cu întreg colectivul de cadre didactice al şcolii Siegerland-Grundschule, părinţi şi elevi.

Întorşi în şcoală, echipa de cadre didactice care a participat la mobilitatea din Berlin-Germania a organizat activitatea de diseminare a mobilitatii. Cei prezenti au vizionat prezentarile in PowerPoint, au consultat pliantele si materialele aduse de echipa de cadre didactice, au pus intrebari, au facut fotografii. O parte din materialele prezentate au fost expuse si la Coltul Expo Comenius din CDI -ul şcolii, respectiv în sala de proiecte.

Scopurile acestei mobilităţi au fost pe deplin atinse iar rezultatele diseminate.

 

Lasă un comentariu

Reuniune de proiect în Turcia (8.02.2009-14.02.2009)

În perioada 8.02.2009 -14.02.2009 a avut loc reuniunea de proiect în Turcia, şcoala gazdă fiind Buhara Ilkogretim Okulu din Adana. Din cadrul scolii „Vasile Lucaciu ”din Carei, la acest eveniment au participat profesorii : prof. Olea Mioriţa, înv.Lazăr Gabriela, prof. Pătruţ Eva, prof. Horvath Anton, prof. Alina Mocanu.

Programul întălnirii pe parcursul celor 6 zile a cuprins :

-un scurt program artistic din folclorul turc la intrarea în şcoală prezentat de către elevii şcolii cât şi urări în limba noastră maternă de “ Bine aţi venit! “

-discuţii în sala profesorală a şcolii pe teme de educaţie, metode, mijloace de învăţământ implementate, limba de comunicare a fost limba engleză

-au fost prezentate câteva dansuri şi costume tradiţionale de către elevii de grădiniţă

-s-au vizitat toate clasele şcolii unde elevii şi-au prezentat portofoliile, uniforma şcolii, au susţinut recitaluri de poezii, muzică populară turcă.

-pe coridor s-au amenajat desene, expoziţii cu informaţii despre şcolile participante la proiect, fiecare îmbogăţindu-şi cunoştiinţele despre şcolile partenere.

-au avut loc ateliere de lucru pe tema stilului şi arta Ebru, fiecare participant, fiecare echipă a contribuit la realizarea unor motive florale.

– întâlniri ale coordonatorilor, întâlniri de proiect unde s-a pus la punct toate amănuntele produsului final şi s-au evaluat rezultatele prezente.

– o prezentare în power point a zonei, oraşului Adana, regiunii Cucurova, aspecte din istoria Turciei, zone de interes demografic, turistic, social, elemente de arhitectură, sistemul sanitar, biblioteca, casa de cultură.

-s-au prezentat imagini din mobilitatea anterioară din România şi s-au comparat sistemul educaţional turc cu cel român, asemănări-deosebiri. S-a ascultat muzică românească pe tot parcursul prezentării imaginilor din mobilitatea anterioară.

         -fiecare echipă a prezentat în limba engleză şi limba nativă o legendă, care a fost una din temele întâlnirii de proiect. Echipa din România, de la Şcoala cu clasele I-VIII “ Vasile Lucaciu” din Carei a prezentat Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, de Petre Ispirescu (Youth everlasting and life without end from The Tales and Stories of Ispirescu) un basm cules din folclorul românesc.

         – s-a vizitat un reprezentant al guvernului de la cel mai înalt Departament de Management al oraşului.

       – fiecare şcoală implicată în proiect a susţiunut un scurt interviu la televiziunea locală din Adana şi a făcut obiectul apariţiei în presa turcă.

       -s-au vizitat mai multe muzee şi expoziţii după care au au vut loc reuniuni de proiect, muzeele vizitate au fost o altă temă a întâlnirii de proiect.

       -s-a prezentat o şcoală privată şi o grădiniţă privată cu care şcoala gazdă din Turcia are relaţii de colaborare şi s-a comparat sistemul educaţional de stat cu cel privat.

       -s-au vizitat, discutat, comparat şi notat locuri arheologice, istorice din Adana, Mersin, Antakya,

       – toate echipele din şcolile ţărilor implicate în proiect au prezentat aspecte pe care le-au desfăşurat de la mobilitatea trecută din România pe teme de prezentări de şcoală, prezentări ale istoriei, geografiei locale, regiunii cât şi modul de implementare intercultural în fiecare din şcolile partenere prin diseminări ale mobilităţii anterioare şi obiectivelor proiectului.

Scopurile acestei mobilităţi au fost pe deplin atinse iar rezultatele diseminate.

Lasă un comentariu

Parteneriat Comenius (2008-2010) cu participarea a 9 şcoli din Uniunea Europeană

 

Parteneriatul multilateral ” Let us travel with the ” Time-Machine” in our country before and after the U.E. ” a fost creat cu sprijin financiar primit de la Comisia Europeană, prin Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, program sectorial Comenius. Conţinutul acestui document reprezintă responsabilitatea exclusivă a Şcolii cu clasele I-VIII ” Vasile Lucaciu” din Carei, România şi nu reprezintă opinia Comisiei Europene şi a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi al Formării Profesionale. Comisia Europeană şi ANPCDEFP nu au nicio responsabilitate privind conţinutul acestui document.

Lasă un comentariu