Archive for A doua reuniune de proiect din Polonia (Wolomin)

În perioada 16.05.2010 – 22.05.2010 a avut loc a doua reuniune de proiect din Polonia

În perioada 16.05.2010 – 22.05.2010 a avut loc reuniunea de proiect din Polonia, şcoala gazdă fiind „ Szkola Podstawowa nr. 7 z Oddzialami Integracyjnymi ”din Wolomin. Din cadrul scolii „Vasile Lucaciu ”din Carei, la acest eveniment au participat profesorii : prof. Alina Mocanu, prof. Lobonţiu Marta, înv. Zurik Monika Magdolna, prof. Belei Maria.

Programul întâlnirii pe parcursul celor 6 zile a cuprins :

În 16 mai 2010 a avut loc prima reuniune de proiect în incinta hotelului „ Hotel Trylogia ”,  la ora 21 după ce a ajuns şi delegaţia şcolii din Portugalia (ultima delegaţie aşteptată). S-a discutat pe marginea activităţilor ce urmează să se desfăşoare, obiectivelor urmărite şi s-a realizat un plan de acţiune comun.

În 17 mai 2010, reuniunea de proiect a avut loc în incinta şcolii partenere Szkola Podstawowa nr. 7 z Oddzialami Integracyjnymi ”din Wolomin. Am fost aşteptaţi de către toţi elevii în holul şcolii, elevii ne-au prezentat şcoala şi împrejurimile ei sub formă de power point, au avut loc reuniuni de proiect în fiecare clasă. Toate delegaţiile prezente au fost familiarizate cu metodele, mijloacele de învăţare, organizarea claselor de elevi, managementul şcolii, procesul instructiv educativ, administrativ cât şi managementul claselor de elevi.

Înainte de următoarea reuniune de proiect care a avut loc în incinta sălii de conferinţe a primăriei oraşului Wolomin unde primarul ne-a prezentat numeroase aspecte de habitat, geografie socială, economie, axe de industrie importante existente în oraşul Wolomin, probleme demografice, un scurt istoric, viaţa culturală, finanţarea şcolilor din regiune, parteneriate importante, istorie locală, religie şi probleme sociale existente, toate delegaţiile prezente am cules informaţii despre Biblioteca Municipală, loc unde elevii şcolii partenere îşi petrec mult timp. Ne-am deplasat la Biserica „ Czestochowa Parish Church” unde am luat cunoştinţă cu religia comunităţii locale, organizarea şi implicarea bisericii în viaţa elevilor din Wolomin. Cadrele didactice implicate în proiect, din şcoala parteneră, au pregătit atelierele de lucru (workshop), axate pe lucru manual zonal, fiind una din temele importante ale proiectului nostru. Am realizat din materiale ecologice şi naturale păpuşi îmbrăcate tradiţional. Pentru a cunoaşte mai bine mediul natural, mediul de familie şi posibilităţile de dezvoltare ale elevilor din şcolile partenere, fiecare delegaţie prezentă a vizitat o familie din Wolomin   şi a obţinut numeroase informaţii, repere, teme de gândire şi de comparaţie, vizită care a avut la bază cunoaşterea mediului de familie şi învăţare a elevilor şcolii partenere.

În 18 mai 2010 reuniunea de proiect a avut loc în parcul Naţional Bialowieski care se regăseşte pe lista monumentelor UNESCO. Delegaţia şcolii „ Vasile Lucaciu  ” din Carei a cules numeroase elemente de floră şi faună, de habitat, a făcut numeroase poze, a achiziţionat pliante necesare orelor de geografie şi biologie. S-au vizionat filme educative cu teme de ecologie, biologie, microclimat local în Muzeul Bialowieski şi s-au comparat numeroase elemente de floră cu cele din România. Am făcut cunoştinţă cu arta culinară poloneză pe parcursul întregii mobilităţi, îndeosebi la Drohiczyn (bucătărie poloneză locală).

În 19 mai 2010 reuniunea de proiect a avut loc în Muzeul de istorie din Warsovia unde am vizionat un film documentar inspirat din istoria Poloniei, am cules informaţii despre arhitectura clădirilor din Warsovia şi Wolomin şi am făcut comparaţii cu arhitectura din Romania, planul urbanistic local şi străzile din oraşul Warsovia, în incinta Universităţii şi a Facultăţii de Educaţie am luat cunoştinţă cu sistemul educaţional polonez. Am discutat despre aspectele educaţionale poloneze şi în incinta bibliotecii universitare , BUW şi în grădinile căţărătoare. Şcoala parteneră a organizat întâlniri cu profesorii de la Colegiul Pedagogic din Warşovia în vederea cunoaşterii sistemului educaţional implementat, am împrumutat mijloace şi metode didactice, am avut reuniuni de proiect în parcul „ Lazienki Krolewskie ”  în faţa monumentului lui Chopin, Palace on Water- Rakowiecka St, etc. Pentru a cunoaşte activitatea culturală şi profilul educaţional urmărit am participat la evenimentul cultural „ Straszny Dwor” la de Stanislaw Moniuszko Opera din Warşovia.

În 20 mai 2010 reuniunea de proiect a avut loc în oraşul medieval Torun unde s-au realizat comparaţii pe teme de geografie, istorie, biologie, habitat, am vizionat un film despre macrocosmos la planetariul din Torun, s-au evaluat activităţile anterioare şi s-a propus un plan de diseminare şi implementare în şcolile noastre a rezultatelor proiectului.

În 21 mai 2010 reuniunea de proiect a început cu grădiniţa nr.9 din Wolomin unde am fost introduşi în fiecare grupă, elevii ne-au prezentat activităţile lor, dansuri tradiţionale, dansuri moderne, costumul tradiţional, fiecare sală de clasă, grupă, am desfăşurat activităţi comune de cunoaştere şi construire a echipei de proiect, Şcoala Gimnazială nr.1 şi Liceul din Wolomin unde elevii ne-au prezentat un program artistic şi am discutat despre implementarea procesului educativ din şcoală, sistemul managerial, am intrat în fiecare clasă şi am socializat cu grupul de elevi. Apoi ne-am mutat la Şcoala Specială din Wolomin şi la Gradiniţa cu program prelungit nr.5. Integrarea elevilor cu cerinţe educative speciale şi cooptarea lor în activităţile de proiect este unul din obiectivele noastre. Au avut loc ateliere de lucru, în şcoala parteneră din Wolomin cât şi prezentarea activităţilor realizate de elevii şcolii noastre. S-au prezentat măştile şi genţile de oraş realizate de elevii şcolii noastre cât şi un scurt film, fiecare şcoală prezentându-şi la rândul ei activităţile realizate. S-au finalizat cele două teme: handicraft şi webquest pentru fiecare şcoală implicată în proiect. În programele artistice prezentate de elevii şcolii s-au implicat în mod egal şi elevii cu cerinţe educative speciale. S-au oferit certificatele de participare la reuniunea de proiect din Polonia în prezenţa colegilor, elevilor şcolii, reprezentanţilor părinţilor şi primarul oraşului evidenţiind programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, LLP, rolul proiectelor multilaterale Comenius şi importanţa lor în viaţa şcolii cât şi suportul financiar acordat de UE pentru derularea acestui proiect.

În 22 mai 2010 după o reuniune de proiect în care s-au finalizat coordonatele mobilităţii următoare, delegaţiile şcolilor partenere s-au despărţit.

   Întorşi în şcoală, echipa de cadre didactice care a participat la a doua mobilitate din  Polonia la şcoala parteneră Szkola Podstawowa nr. 7 z Oddzialami Integracyjnymi ”din Wolomin, a organizat activitatea de diseminare a mobilitatii. Cei prezenţi au vizionat prezentarile în PowerPoint, au consultat pliantele şi materialele aduse de echipa de cadre didactice, au pus întrebări, au făcut fotografii. O parte din materialele prezentate au fost expuse şi la Colţul Expo Comenius din CDI -ul şcolii, respectiv în sala de proiecte.

Scopurile acestei mobilităţi au fost pe deplin atinse iar rezultatele diseminate.

 

Lasă un comentariu